Condiții diferite față de încleștarea cu bavarezii: nu mai plouă, lumea e mult mai puțină în tribune și Steaua are tupeu încă din primul minut. E adevărat că în fața unei echipe care s-a prezentat în halul în care a făcut-o Mediașul ieri până și cei patru atacanți cu care Lăcătuș a început meciul nu par o soluție îndrăzneață, ci una normală.
Mai ales defensiva ardelenilor a fost „la înălțime”, iar ieșirile la ofsaid pe care le-a executat au fost exact pentru a fi trecute în manuale. Evident, la capitolul „așa nu!”. Prima a fost în minutul 9, iar Semedo a fost fericitul beneficiar. 1-0.
Kapetanos a înscris din nou
Cea de-a doua a fost o combinație perfectă între stupizenia fundașilor centrali și somnul lui Semeghin, care l-a pierdut pe drum pe un Nicoliță revenit în mare vervă după accidentare. 2-0.
La cea de-a treia, medieșenii au avut parte de ajutor: întâi de la jucătorii Stelei, care au făcut o fază superbă, iar apoi de la asistentul Stănescu, cel care a anulat total aiurea golul care a ieșit din respectiva fază. Oricum, Gazul s-a revanșat în repriza secundă, când Semedo a mai țâșnit o dată letal și a pus victoria la adăpost (asta dacă se mai întreba cineva cine o să câștige), iar Kapetanos a semnat sentința finală.
În concluzie, în fața unui asemenea adversar e greu să-ți dai seamă dacă Steaua a jucat bine, foarte bine sau excelent. Așa că să alegem un epitet neutru: suficient!
Â
Filmul meciului
Min. 6, 1-0: Semedo dejoacă ieșirea la ofsaid a medieșenilor și marchează singur cu portarul • Min. 21: Gego are șansa egalării, dar ratează șutul din 10 metri • Min 23: Nicoliță centrează perfect, dar Semedo reia slab din mijlocul careului • Min. 29, 2-0: stoperii Mediaașlui dorm, Semeghin îi imită, iar Nicoliță preia și înscrie • Min. 39: Asistentul Stănescu anulează aiurea un gol al lui Dayro după o combinație superbă • Min. 65, 3-0: Semedo mai scapă o dată în spatele fundașilor și lobează perfect • Min. 82: Kapetanos are șansa lui 4-0, dar așteaptă prea mult și e deposedat • Min. 90, 4-0: Kapetanos marchează până la urmă, revanșându-se după ratarea de mai devreme.
"Dayro e un jucător sclipitor care are numai 22 de ani. Abramovici poate să dea și 50 de milioane de euro pe el" – Gigi becali, finanțator Steaua
"Vreau să batem CFR ca să-i scoatem din lupta pentru titlu. Vreau ca la finalul turului, între Steaua și următoarea clasată să fie 10 puncte" – Gigi becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER